Partidul Popular Crestin Democrat - Pocăinţa lui Bujor

Pocăinţa Dinozaurilor Sovietici

Leonid Bujor

Conu Leonida faţă cu reacţiunea
Sau spovedania lui Bujor cel zburdalnic

Onorată asistenţă,
Dragi colegi deputaţi,
Coane naş al mafiei naţionale, Serafim Urechean,
Iubit popor şi dragă Ivan Timofeevici Guţu,

     Am hotărât să ies în faţa simandicoşilor parlamentari şi a onoratei prese imparţiale nu pentru a maimuţări gestul de săptămâna trecută al lui badea Serafim. Vă recunosc sincer că joia trecută, atunci când falnicul nostru lider, jupânul Urechean, mi-a făcut de la această tribună aluzia că eu aş fi cel care îl voi urma cu spovedania, mă umflase râsul. Numai că nu am arătat, dar în sinea mea mi-am zis:”Dapu’ cum nu! Încă prostia asta n-am mai făcut-o. Mata, dacă vrei, du-te învârtind, da eu rămân în politică. Nu de alta, dar ţara are nevoie de bărbaţi de stat deştepţi şi viteji.”. Dar, vorba veche: de-ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi. M-am ţinut eu aşa viteaz şi încăpăţânat cum mă ştiţi, stimaţi deputaţi, până ieri seara.
     Să vedeţi, însă, cum m-a ajuns pe neprins de veste prorocirea lui Serafim făcută tot aici acum o săptămână.
     Iubit popor, uitaţi-vă la mine şi nu râdeţi, vă rog. Vă rog să fiţi un pic serioşi, dacă vreţi să înţelegeţi cum gestul de o largheţe cosmică al lui Urechean de a se retrage cu capul plecat şi cu coada între picioare din politică m-a făcut şi pe mine să îl urmez în ultimul drum al partidului nostru galben ca ceara.
     Vorba e că pe la o bucată de noapte m-a trezit ca de obicei nevasta să mă trimită la closet ca să nu mă scap în pat, cum mi s-a mai întâmplat de atâtea ori de mi-am udat şi jupâneasa. Ajuns la destinaţie, mi-am făcut semeţ datoria, am tras apa şi am dat să mă spăl pe mâini. Şi cum eram cu somnul în ochi, am dat să arunc o privire în oglindă ca să mă conving că nu-s chiar tare buhăit după beţia din ajun. Dar - ducă-se pe pustii şi ferească-mă sfântul de cel cu coadă! - în loc să-mi văd în oglindă mutra umflată de lăcomia mea proverbială, în spatele sticlei apăruse chipul bolfos şi înăcrit al lui Urechean, care se uita fioros drept în ochii mei plini de puchi.

     “Măi Lionişor, măi,-- unde face răstit şi plin de mânie stafia lui Serafim din oglindă. - Hă-tuţi grijania şi parastasul cui te are! Ce ţi-am zis, măi pântecosule, să faci?!” Şi - jmac! -- unde îşi întinde mâinile păroase din oglindă de mă apucă de gulerul pijamalei şi de ureche. „Nu tremura, afurisitule!, -- unde mai face umbra lui Serafim, - că eu nu-s Scaraoţchi, ci glasul conştiinţei stăpânului meu. Am venit să te trezesc şi pe tine din nesimţire. Bagă-ţi în cap, măi omule! - chiar mâine dimineaţă să te pocăieşti şi tu de la tribuna Parlamentului, că de nu, îţi voi apărea în fiecare noapte şi te voi băga în toţi sperieţii. Ai priceput?” - mă întreabă stafia lui Serafim ameninţător. „Da, - i-am răspuns plin de spaimă, - că nu-s chiar aşa de prost.”. După care m-am cărat fuguliţa din baie, m-am culcat în pat lângă nevastă, dar n-am mai putut închide un ochi până astăzi dimineaţă.
     Şi iată-mă-s acum înfăţoşat înaintea domniilor voastre, dragi colegi. Uitaţi-vă la mine. Eu, dragi colegi, nu vi-s un fraier de la Odesa, vorba lui Urechean. Şi aşa cum el s-a mărturisit săptămâna trecută, o voi face şi eu cu acelaşi curaj şi demnitate patriotică. Nu de alta, dar în carul electoral al lui Serafim e un loc si pentru mine, iar vehiculul ăsta nu e carul cu proşti, ci cu foşti. Adică foşti nomenclaturişti comunişti şi comsomolişti de pe vremea sovietică şi cu demnitari şmecheri de după Independenţă.
     Voi aminti mai întâi, dragi colegi, că între anii 1976 - 1982 am fost secretar-adjunct şi secretar al organizaţiei comsomoliste la Universitate. Studenţii acelor ani mă ţin bine minte cât de zelos eram, chiar dacă nimeni nu mă lua în serios. Pe atunci eram nespus de fericit că îi purtam numele lui Leonid Brejnev. Mă obişnuisem să ţin cuvântări focoase despre slăvitul partid şi să umblu cu Lenin în gură, să citez din lucrările clasicilor marxismului şi ale conducătorilor sovietici. Astăzi, stimaţi colegi, când mă vedeţi aşa de bun de gură, să ştiţi că de atunci mi se trage, de la comsomol, că tare bună şcoală de lingăi şi de liorbagii mai era şi comsomolul cela.
     Dragi tovarăşi de partid comunist şi onorată asistenţă, aş vrea să mă pocăiesc în faţa dumneavoastră şi pentru că în 1986, fiind lector la catedra de istorie a Partidului Comunist de la Universitate, am îndoctrinat fără ruşine studenţii cu erezia comunistă, spunând minciuni despre Marşul triumfal al Puterii Sovietice şi despre fericirea popoarelor ajunse sub stăpânirea ei. Eram printre moldovănaşii aciuaţi în structurile de ocupaţie, printre periuţele bune de lustruit papucii nomenclaturii, printre pupcuriştii şi trăgătorii de limbi în fundurile nacialnicilor.
     Pentru toate ticăloşiile săvârşite în acea neagră perioadă a vieţii mele de activist sovietic, pentru slujirea lui Mamona şi închinarea la idoli, pentru laşitatea mea care nu m-a lăsat să fiu alături de luptătorii pentru Libertate, dragi colegi şi onorată asistenţă, mă rog de mă iertaţi. Că ma-a-a-re bleg am mai fost. Dar şi am rămas. Ce-i drept, numai până noaptea trecută, când m-a vizitat moralistul necruţător din oglinda fermecată a closetului meu.
     Ca să depăn mai departe firul dezonorant al vieţii mele de slugă laşă a regimului sovietic, vă voi aminti, onorată asistenţă, că de la 11 martie 1987 şi până la 1 noiembrie 1990, tocmai când patrioţii acestei ţări s-au ridicat la luptă pentru Limbă, Alfabet, Tricolor şi Independenţă, eu am slujit Partidul Comunist la Comitetul raional Frunze din Chişinău. Am fost şi instructor, şi şef-adjunct de secţie, şi şef de secţie. Atunci când întreaga societate fierbea şi oamenii cu demnitate şi curaj îşi riscau viaţa pentru Neam şi Ţară, eu am rămas tupilat ca ăla în iarbă, -- nemernic şi bicisnic ce sunt! - mânca-m-ar fundul Iadului să mă mănânce!
     Că bine mi-o mai zis Iurie Roşca: anticomunistul de carton sau cine sare ca iedul la microfon. Cu permisiunea dumneavoastră, dragi colegi şi onorată asistenţă, aş vrea să citez un fragment din cartea galbenă a corupţiei, scrisă de distinsul nostru coleg, cunoscutul jurnalist şi om politic Iurie Roşca:
     “Teatru la microfon cu un bufon.
     Ori de câte ori îl văd rostogolindu-se spre microfon pe bondocul Leonid Bujor, ţupăind ca un ieduţ zburdalnic pe scările sălii de şedinţe a Parlamentului, mă întreb: oare ce cantităţi de frigărui şi câte zeci de tone de vin a consumat omuleanul ăsta de a ajuns să arate ca un personaj din caricaturile proletcultiste ale anilor treizeci cu burgheji burtoşi şi fălcoşi ? Când se căzneşte să-şi îngroaşe glasul piţigăiat şi să facă urât spre guvernanţii comunişti, Bujor, în loc să inspire respect, trezeşte râsul şi dezgustul general. Ca să le dai în obraz comuniştilor de azi, să te prezinţi drept campion al anticomunismului şi să faci morală celor de la putere, ar trebui ca tu însuţi să ai un trecut cât de cât onorabil. Altfel, căderea în ridicol este inevitabilă. El cere cuvântul pe mică pe ceas şi se agaţă de tot felul de chiţibuşuri procedurale, pisălogeşte lumea cu tot felul de platitudini şi reproşuri răsuflate, se necăjeşte să pară când serios, când ironic, dar niciodată nu reuşeşte să depăşească postura penibilă de clovn… Probozelile lui serbezi şi dulcegi curg gârlă, trubadurul de ieri al marxism-leninismului slobozind din burta-i proeminentă perle calpe spre distracţia generală a publicului.”
     Iubiţi compatrioţi, dragi ziarişti şi stimate Ivan Timofeevici. Astăzi, când am hotărât să mă pocăiesc în faţa naţiunii, trebuie să recunosc: pana publicistului m-a portretizat atât de reuşit, încât am hotărât să scot din conturile mele de peste hotare, doldora de valută forte după aflarea mea în fruntea Preturii Centru, toţi banii şi să-i transfer la tipografie pentru tipărirea unui tiraj de 3,6 milioane de exemplare ale cărţii „Dinozaurii regimului sovietic, tartorii corupţiei moldoveneşti” şi să distribui fiecărui cetăţean al ţării câte un exemplar ca să ştie ce gaşcă de hoţi şi tâlhari am mai fost şi noi, cei din AMN, dar şi ca să vadă cât de reuşit m-a descris autorul în lucrarea sa.
     Şi dacă tot sunt pus pe spovedanie, dragi colegi, vreau să vă mai spun că am minţit când am trecut în declaraţia de venituri suma de 17 mii 159 de lei pentru lotul de pământ şi locuinţa care îmi aparţin. Păi degeaba m-a pus Urechean la Pretura Centru? Ani de zile am tot adunat parale şi proprietăţi dosite cu migală şi împărţite frăţeşte cu primarul general de atunci, naşul Serafim. Acum, când vom merge, aşa cum ne-a îndemnat şeful nostru de partid, la Procuratură, am să declar totul ca în faţa icoanelor, de se va cruci lumea cât de făţarnic am fost, ca personajul din romanul lui Ilf şi Petrov, Koreiko, milionarul clandestin.

     Dar până atunci aş vrea să ştiţi, dragii mei, că partea mea de jaf şi furtişag, comisă la pretură, o împărţeam cu primarul Urechean, care număra cu rigla banii pe care îi căram . (Avea practică omul, ştia câţi centimetri are un pachet de zece mii de dolari, de pildă, câte pachete din astea încap în servieta lui burtoasă ca şi el, câte parale în lei moldoveneşti îi încap în sertar. Ce mai, omul îşi ştia treaba pe cinste.) Şi dacă nu îi aduceam în fiecare săptămână cât îmi cerea, capul mafiei din capitală, Serafim, mă speria că mă va transfera de la pretură pe post de paznic la closetul din Grădina publică Ştefan cel Mare, unde să încasez câte un leu de client, din care şaptezeci şi cinci de bani tot lui să îi dau.
     Dar banii cei mai graşi tot de la Piaţa Centrală, pe care o «crâşuiam» din zori şi până-n noapte, îmi veneau. Ori de câte ori îmi amintesc de acele vremuri, îmi trece prin minte o idee năstruşnică. Mă gândesc ce-aş fi fost în viaţa aceasta dacă nu mă făcea Serafim ispravnic în sectorul Centru. Un nimeni. Un funcţionăraş într-o instituţie de mâna a doua sau a treia, dar oricum nu la sapă şi nu la strung. La o beţie crâncenă i-am spus lui Serafim Alexandrovici cât de uşor îi prosteam pe cinovnicii din acea perioadă care, pentru că mutam niste hârtii de colo până colo şi suflam în paraşuta partidului, m-au decorat cu medalia «Pentru merite în muncă». Urechean a râs cu lacrimi şi mi-a zis că are acasă o duzină de asemenea trofee, cică le pune la piept şi mărşăluieşte cu ele prin casă în bocanci şi în chiloţi galbeni.
     Onorat prezidiu,
     Iubiţi colegi din majoritatea parlamentară,
     Dragi ortaci de prădăciune şi matrapazlâcuri din AMN,
     Aş dori să le mulţumesc pe această cale şi distinşilor jurnalişti de la Euro TV, Vasile Năstase, Segriu Praporşcic şi Igor Burciu. Vă invit pe toţi, iubiţi concetăţeni, să urmăriţi cu atenţie şi interes emisiunea Media Expres, care e făcută de cei trei fruntaşi ai ziaristicii naţionale şi pusă pe post în fiecare zi de vineri, cu începere de la ora 21.30, fiind reluată sâmbăta la aceeaşi oră. Căci anume datorită lor am înţeles cât de prost vorbesc limba română. Rubrica Perla săptămânii e plină cu tâmpenii spuse de mine. Am folosit impropriu şi repetat cuvântul „imparţial”, crezând că înseamnă părtinitor, dar de fapt este antonimul acestuia. Am trântit-o de la tribuna Parlamentului, zicând că aş fi fost Avizat, în timp ce de fapt am fost vizat de colegi şi deci am avut dreptul la replică. Asta e, fraţilor, noi, cei de la Urechean, nu prea suntem daţi cu cartea. Mai mult cu ciorditul.
     Nici franţuzeşte nu ştiu, aşa cum am minţit în CV-ul depus la Parlament. Ce mi-a venit să scriu că aş şti franceza, că citesc şi mă pot exprima ? Până şi coana Chiriţa o ştie mai bine decât mine. Dar am zis şi eu să nu par chiar aşa de necioplit ca un ghiorlan şi am băgat chestia asta cu franceza. Nu râdeţi, onorat public, o s-o învăţ, că tot mă retrag din politică şi o să am timp berechet acum.
     Aşadar, în încheiere vă zic să am pardon şi au revoir.
     Merci beaucoup pentru atenţie.