Partidul Popular Crestin Democrat - Pocăinţa lui Ivan Temofeevici Guţu

Pocăinţa Dinozaurilor Sovietici

Ivan Temofeevici Guţu

Plânsul dinozaurilor

Monologul interior al lui Ivan Timofeevici Gutu în fotoliul de depuat AMN
sau
Ce mai zice alter ego unui nomenclaturist

     Da, frate Ivan Timofeevici, grea e viata asta politica uneori şi plină de tot felul de neplăceri. Că de când i-a pălit dorul de sinceritate şi spovedanie pe Urechean şi Bujor, nici eu nu-mi mai găsesc tihnă şi hodină. Eu înţeleg că vin alegerile şi unii dintre ortacii noştri vor să se spele de păcate printr-o singură cuvântare la tribuna centrală a Parlamentului. Dar de ce mă rog ar trebui să mă iua şi eu după capul lor. Am înţeles care-i jocul. Ai văzut? Urechean şi-a început cuvvântarea adresându-se lui Bujor, iar Bujor mi s-a adresat mie. Adică, bate şaua să priceapă măgarul. Cum ar veni, eu aş fi cel care ar trebui să urmeze la tribuna centrală, unde să îmi presor cenuşă pe chelie şi să mărturisesc ce dihanie de om am mai fost şi eu pe lumea asta.
     Da cine, mă rog, mai sunt şi frumoşii iştea ca să mă iau şi eu după capul lor ? Ia nişte pârliţi! Cine au fost ei pe vremea sovieticilor sau pe vremea tranziţiei ? Ia colea nişte mici funcţionăraşi pe la comsomol şi partidul comunist şi apoi pe la Guvern. Iar eu întotdeauna am fost mult mai sus în aparatul birocratic sovietic, dar şi în cel post-sovietic. Da, adevărat, tustrei am făcut Şcoala Superioară de Partid Comunist, tustrei am cântat în struna regimului de ocupaţie, numai că eu aveam glas mai puternic şi şira spinării mai elastică, de aia am ajuns mai sus decât ei. Chiar şi membru în Comitetul Central am ajuns. Da cine dintre ortacii noştri gin gaşca AMN n-a fost pe la comsomol şi partid şi după aceea pe la slujbe grase şi bune de muls? Cam toţi, dar nu toţi au fost barosani ca mine.
     Ei şi ce că Iurie Roşca şi-a început galeria lui cu fosile comuniste şi hoţomani ai tranziţiei chiar cu mine. Poate chiar meritam. Dar cu cine altul trebuia să înceapă omul seria de articole despre cavalerii mămăligii expodate? Păi nu cu rechinii trebuie să pornească ? Că plevuşca, alde Onceanu şi Lipcanu, să-şi mai aştepte rândul, titurezii şi periuţele ghetelor de nacialnici n-au ce căuta în faţa mea.
     Dar oare Iurie Roşca crede că pe mine nu mă umflă râsul când mă apuc astăzi să vorbesc împotriva comuniştilor ori să combat de zor corupţia? Dar ce să fac, dacă aşa e moda şi aşa ne obligă pociatnia asta de Urechean, care se crede buricul pământului, nu alta. Ptiu, bată-l să-l bată, a ajuns un instructor al Comitetului Central să îi dea indicaţii unui secretar al Comitetului Central! Se vede că sfârşitul lumii e aproape, de a ajuns fundul cap, iar coada dă din câine.
     Ei cum să ies eu acum la tribună dacă Roşca m-a prins că am născocit din capul meu plin de câlţ că aş cunoaşte engleza şi franceza? Şi încă am scris prostia asta în CV-ul semnat chiar cu mânuţa mea. Dar dacă se apucă cineva şi îmi strigă din sală să le zic ceva în limbile estea, nu mă fac de râs? Dacă iese la microfon cu CARTEA GALBENĂ A CORUŢIEI şi cere să spun cum e în engleză şi franceză, de pildă, «Calul paşte iarbă verde » ? Atunci chiar am sfeclit-o ! Hm, altul ar putea fi pus la cale tot de Roşca şi să mă întrebe, bunăoară, de altă minciună pe care am trântit-o în CV-ul meu. Cine naiba m-a pus să scriu că cică aş fi învăţat între 1980 şi 1982 la - auzi ? - Academia Ştiinţelor Sociale şi că în urma acestei înalte şcoli aş fi căpătat specialitatea de politolog. Că maaare bou mai sunt şi eu uneori ! (Of, numai să nu mă audă Untilă, că asta hojma râde de toţi de parcă ar fi mai breaz.)
     Ar mai vrea el Urechean să ies în faţa onoratului Parlament şi să miorlăi ca un motan jigărit : « Dragi colegi şi iubit popor, uitaţi-vă la mine, am ajuns om bătrân şi tot prost am rămas. De fapt, stimaţi colegi, eu am absolvit VPŞ, adică Vâsşaia Partiinaia Şcola sau Şcoala Superioară de Partid. Care partid ? Comunist, fireşte, că pe vremea noastră era numai unul şi acela bun. Iar specialitatea era de fapt de politruk, nu de politolog, adică de mâncător de rahat despre Marx, Enghels şi Lenin şi despre mareaţa URSS. » Nu, mai bine stau în banca mea şi sporovoiesc cu Saşa Oleinic despre furtişagurile grozave pe care le făceam mai ieri împreună cât am fost la putere ori despre afacerlie grase pe care le învîrtim şi azi. Că am adunat destul cât am fost la treucă, vorba lui Urechean.
     Ia să mă uit mai bine ce măgării m-a pus cel cu coadă să mai scriu în autobiografie despre trecutul meu plină de pete. (Că tot am dat o fugă la cadre să cer o copie pentru urmaşi.) Aşadar, chiar am scris cu mâna mea puhavă şi nedeprinsă cu munca următoarele:
     “ Din ianuarie 1967 şi până în februiarie 1980 - secretar II al Comitetului raional Hânceşti al ULCTM ( ca să explic pentru cei tineri care n-au apucat vremea sovieticilor: Uniunea Leninistă a Tineretului Comunist din Moldova), apoi aparatul central al ULCT din Uinunea Sovietică, Moscova, secretar al CC al ULCTM, prim-secretar al CC al ULCTM”.   Ehe, ce comsomolist sârguincios am fost şi eu! Numai Lucinschi mi-a luat-o înainte pe scara ierarhică a imperiului. Dima Braghiş, de-o vorbă, era un copil pe lângă mine. Pe când el se juca în ţărnă cu cravata de pioner la gât, eu deja era sus de tot. Ei şi ce dacă mai târziu a ajuns şi el prim-secretar al Komsomolului din Moldova! Eu am fost cu muuult înaintea lui. După care a urmat cariera ameţitoare de nomenclaturist comunist. Ia să vedem cum am urcat treaptă cu treaptă, că nu de alta, dar le mai uit şi eu, bătrâneţile mele.
     „Din februarie 1980 până în iunie 1982 - Prim-secretar al Comitetului raional Octombrie al Partidului Comunist, Chişinău;
     Din iunie 1982 până în martie 1987 - şeful secţiei industrie al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova;
     Din martie 1987 până în mai 1989 - preşedinte Executivului al consiliului orăşenesc al deputaţilor, or Chişinău (anume în această perioadă am prigonit aprig Mişcarea democratică şi de renaştere naţională);
     Din iunie 1991 până în septembrie 1991 - secretar al, secretar II al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova (Aici iar am minţit un pic, deoarece după puciul din august 1991 Partidul Comunist a fost interzis tot în august de către Prezidiul Parlamentului”.
     Ei cum să ies eu cu un trecut aşa de dezonorant în faţa lumii?! Şi încă să îi mai critic după asta pe comuniştii de azi. Mai bine stau chitic aici şi mă spovedesc lui Urechean la ureche, că el mă va înţelege. Nu de alta, dar şi el e tot nomenclaturist ca şi mine.
     Dar ce să mai spun despre isprăvile mele de după Independenţă! Mămulică dragă! Unde mai eram şi eu când se proclama Independenţa?! În tufari, fireşte. Dar mai exact, în Comitetul Central , unde ne rugam în cor împreună cu tovarăşul prim-secretar Grigore Eremei lui Ucigă-l toaca şi lui Lenin să oprească destrămarea URSS şi să ne lase tot pe noi nacialnici. Şi iaca rugăciunile noastre antihristice au fost auzite de Duhul cel Rău. URSS s-a destrămat, iar noi, vechii comunişti, tot barosani am rămas.
     În 1994, când s-au întors ai noştri, vechea gardă nomenclaturistă, la putere, odată cu venirea Partidului Democrat-Agrar la cârmă, primul ministru Andrei Sangheli şi preşedintele Parlamentului Petru Lucinschi m-au şi aburcat la funcţia de viceprim-ministru, unde am rămas şi după alegerile prezidenţiale din 1996, câştigate de Lucinschi. Da, fraţilor, de aţi şti voi cât am furat noi în perioada ceea, vi s-ar ridica părul măciucă în vârful capului. Că mie nu mi se mai ridică. Din două motive. Sunt chel şi nu am obraz, adică nu mă îngrozesc de tâlhăriile pe care le-am făcut. Asta e. Am distrus economia, am ruinat agricultura, am făcut privatizarea hoţească contra bonuri, am sărăcit lumea şi m-am îmbogăţit ca un nabab. Şi ce e rău în asta? Că numai prostul nu fură când are ocazia. Aşa am învăţat noi pe vremuri de la Brejnev şi Bodiul.
     Da, dragă alter ego, cum ar zice scriitorii, ce să-ţi mai spun? Dacă aş ieşi la tribuna centrală să îmi înşir hoţiile comise în lunga şi ruşinoasa mea carieră de demnitar, mi-ar trebui trei zile şi trei nopţi să le depăn pe toate. Numai cazurile descrise de Curtea de Conturi ar ocupa vreo două zile şi nopţi. Unele dintre ele ai şi fost incuse de Iurie Roşca în articolul pe care mi l-a dedicat. Dar ce a scris el în Flux şi în cartea DINOZAURII REGIMULUI SOVIETIC, TARTORII CORUŢIEI MOLDOVENEŞTI e floare la ureche. Că dacă le-ar şti pe toate, ar cere să ni se dea privaţiune de libertate pe viaţă şi tot ar fi puţin. Desigur, acum aiştea mai tineri s-au învăţat cu Internetul şi se bagă pe mica pe ceas pe pagina web a creştin-democraţilor, mai ales că e simplu de reţinut: www.ppcd.md . De acolo scot ei cartea galbenă corupţiei şi după aceea ne îmboldesc cu întrebări incomode despre hoţiile şi prădăciunile noastre.
     Da, cam lung şi trist a ieşit monologul meu interior, frate Ivan Timofeevici. Aşa că, măi Guţule, taci şi tu din gură şi nu sări ca iedul la microfon, cum i-o zis Roşca lui Bujor. Iar Urechean nu are decât să se încrunte la işti mai mici, alde Onceanu şi Lipcanu, că eu mai zăbovesc cu spovedaniile. Nu de alta, dar amuş mai trântesc vreo prostie de mă prind repede cei de la Media Expres, pusă pe post vinerea de la 21.30 la EURO TV şi mă dau la rubrica lor Perla Săptămânii. Ai văzut cum o râs lumea de Urechean şi Bujor?
     Lasă că azi se va trece şedinţa fără spovedanii de dinozauri şi tartori. Că Filat, de pildă, de ce nu iese şi el să se spovedească? Ce parcă el a furat mai puţin decât alţii? Ei şi ce dacă e mai tânăr decât mine, dar a reuşit să fure cam tot atâta, poate chiar oleacă mai mult.
     Eu zic, draga alter ego, să mai zăbovim până joia viitoare. Poate iese altul înaintea noastră să se lase supus oprobriul public şi ţintuit la stâlpul infamiei. Că lumea şi aşa o înţeles ce hram poartă aiştea de la Urechean cu tot cu soarele mamei lui de alianţă, mânca-i-ar râia şi puşcăria, că rău m-am săturat de ei. Mătincă am să fug şi eu la Filat, să mai fac şi eu nişte bani de bătrâneţe.