Partidul Popular Crestin Democrat - Pocăinţa lui Cosarciuc

Domnule Preşedinte,
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Onorată asistenţă,

Ca să nu pierdem din timp cu procedee gratuite de captare a bunăvoinţei şi a atenţiei celor de faţă, vă declar din start că astăzi sunt în faţa dumneavoastră ca să mă spovedesc şi eu, alătrui de alţi pungaşi din gaşca noastră, cunoscută şi ca Alianţa Moldova Noastră. Aşa s-a întâmplat că am picat la rând chiar după Ivan Timofeevici Guţu, cel mai vechi şi experimentat escroc din cohorta noastră. Poate că era mai bine dacă după el ar fi urmat prietenul său devotat Alexandru Oleinic, zis şi “privatizatorul”. Nu de alta, dar, obiectiv vorbind, ăsta se pare că a furat mai mult decât mine. Aşa sau altfel, odată fiind gata de mărturisire, nu am mai rezistat să ies şi eu în scenă şi să mă pocăiesc.
Dupa cum ştie deja toata ţara, în cartea “Dinozaurii regimului sovietic, tartorii coruptiei moldoveneşti”, scrisă de distinsul nostru coleg Iurie Roşca, umila mea persoană încheie triumfal răsunatoarele dezvăluiri ale autorului despre matrapazlâcurile şi prădăciunile comise de membrii grupării noastre în frunte cu tartorul nostru scump si drag, Serafim Urechean. Mi-aş fi dorit din toată inima să scap de peniţa tăioasă a autorului. Dar n-a fost să fie. Şi chiar dacă, spre deosebire de alţi confraţi din AMN, nu am apucat să mă ridic la culmile nomenclaturii sovietice, o bucăţică de comsomolist şi comunist tot am apucat să fiu. Că dacă n-aşi fi avut şi eu partea mea de pată pe conştiinţă pentru trecutul meu nu prea îndepărtat, nu mai ajungeam să fiu luat nici în 2000 de către Lucinschi în Guvernul “Braghiş”, nici de Urechean în 2005 în Blocul “Moldova Democrată”. Şi chiar dacă am fost numai un an de zile viceprim-ministru, totuşi am reuşit să mă căpătuiesc ca un adevărat fruntaş al mafiei naţionale. Veţi vedea mai jos despre ce este vorba. Desigur, investigaţiile anti-corupţie ale lui Iurie Roşca au reuşit să surprindă cele mai grozave privatizări pe care le-am aranjat în folosul meu, ca şi cele mai grave deturnări de fonduri sau irosiri iraţionale ale banilor publici, cuprinse şi în materialele Curţii de Conturi, citate pe larg în cartea galbenă a corupţiei, care reia seria de articole publicate iniţial în ziarul FLUX de distinsul nostru coleg. Îmi fac şi eu datoria, dragi colegi, şi vă invit pe toţi cei care nu aţi reuşit să intraţi în posesia acestei minunate lucrări, care reprezintă o contribuţie esenţială la lupta împotriva corupţiei ca fenomen, dar şi împotriva noastră ca grupare politică izvorâtă din acest fenomen, să o căutaţi cât mai grabnic. E suficient să accesaţi pagina web www.ppcd.md şi veţi găsi acolo întreaga galerie cu gangsterii tranziţiei şi cu profitorii privatizărilor ilegale, galerie unde mi s-a rezervat şi mie un loc de frunte.
Sincer vorbind, am tras o mare nădejde ca voi scapa de peniţa ascuţită a jurnalistului, chiar am încercat în fel şi chip să muşamalizez hoţiile mele şi să zădărnicesc apariţia materialului care viza copromisa mea persoană. L-am rugat pe Vlad Cubreacov sa puna un cuvânt bun pentru mine pe lângă Iurie Roşca, pentru ca opinia publică să nu afle câte mişmaşuri am urzit cât am fost mare mahăr la Guvern. De altfel, întreaga tărăşeine e descrisă în oprera care îmi e dedicată. Dar n-a fost chip. Se vede că de soartă nu te poţi ascunde nici în dosul lat şi greu al lui Urechean. Şi iată acum, când mi-a venit dramul de minte la cap şi fac aceste sincere confesiuni, am ajuns să înţeleg din plin câtă dreptate au avut colegii creştin-democraţi când au tiparit scandaloasele hotărâri ale Curtii de Conturi, din care se vede ca în palmă câte acte de corupţie am comis şi câte semnături am pus pe documente aducătoare de daune uriaşe economiei naţionale.
Aşa că, dragi colegi şi onorată asistenţă, în aceste condiţii de transparenţă maximă, în care am ajuns şi eu să îmi lepăd masca şi să ies în faţă, solemn şi supărat cum mă cunoaşteţi, nu-mi rămâne decât să împrumut un pumn de cenuşă de la iubiţii mei colegi din AMN, care s-au perindat la această tribună la şedinţele anterioare, şi să mi-o presor peste capul meu greu de păcate şi minciuni, zicând şi eu cu ochii plecaţi în pământ: onorat Parlament, iubit popor, mă rog de mă iertaţi.
Cinstită adunare! (Atenţie, această formulă de politeţe nu se referă la deputaţii AMN, deoarece s-a constatat în mod ştiinţific adevărul că printre noi nu s-a rătăcit nici unul mai cinstit.). Aşadar, reiau: cinstită adunare, iubit şi multpătimit popor. Îmi face o deosebită plăcere să recunosc astăzi în faţa naţiunii că aş fi riscat să rămân un anonim dacă nu m-ar fi imortalizat condeiul ilustrului nostru coleg, publicistul şi omul de stat Iurie Roşca. Dintr-o persoană oarecare am devenit sub pana lui un personaj demn de marile lucrări satirice ale literaturii universale.
Nu mă pot abţine nice eu, dragi prieteni, asemeni antevorbitorilor mei din cohorta cavalerilor mămăligii explodate, să nu vă prezint un citat din portretul pe care mi-l face cu generozitate vrednicul nostru coleg. Ascultaţi:
“Vorba e că Valeriu Cosarciuc este mereu serios, hojma posomorât, grav fără oprire, solemn până la crispare. Când apare la microfonul Parlamentului, el bolmojeşte texte lungi şi supărate despre ce crede el că ar trebui de făcut în economia ţării. Intervenţiile lui monocorde şi plictisitoare sunt cu atât mai iritnate cu cât omul pare a fi ventriloc, adică nu prea deschide gura când articulează cuvintele direct din burtă. Dar ceea ce e de-a dreptul epuizant este crisparea invariabil întipărită pe chipul lui solemn şi insipid. În popor se zice despre unii din ca el că astuia mereu îi plouă şi îi ninge, că nu-i mai intri în voie oricât te-ai zbate şi că e atât de posomorât încât mai lesne ai merge la spânzurătoare decât să rămâi în compania ursuzului domn care oscilează între stările grave şi cele de-a dreptul dramatice. Psihanaliştii spun că astfel de tristeţi iremediabile sunt rodul unor frustrări din copilărie sau adolescenţă, iar uneori ele ascund nişte eşecuri din viaţa personală care marchează oamenii pe viaţă.”
Da, dragi colegi, recunosc, anume aşa sunt. Şi de unde ştie ziaristul de frustrările şi complexele mele mai vechi? Oare nu Onceanu m-a pârât, că ăsta e meşter la turnat. Şi ca să fie complet portretul celui care vă vorbeşte în cadrul acestui efort de mărturisire, voi mai da un citat din acelaşi autor:
“În legătură cu felul oţărât al respectivului ipochimen există chiar o istorioară pe care mi-a relatat-o un important investitor occidental. Pe când eroul nostru era vicepremier în Guvernul Braghiş el s-a ocupat de elaborarea şi semnarea unui contract cu o mare companie străină… După ce au finalizat discuţiile, iar contractul a fost semnat, Cosarciuc îl întreabă din politeţe pe omul de afaceri oocidental:”Aş putea să vă mai fiu cu ceva de folos, stimate domn?” La care acesta, având şi spirit de observaţie, şi simţ al umorului, zice:”Am o singură rugăminte, dle Cosarciuc. Vă rog să zâmbiţi.”. A urmat o pauză lungă şi penibilă, după care Cosarciuc a răspuns:” Vă rog să mă scuzaţi, stimate domn, dar nu pot.” Desigur, omul care râde ca proasta-n târg nu inspiră prea multă simpatie. Dar nici un taciturn şi constipat nu are cum să încânte.”
Da, dragi prieteni, situaţia mea e gravă. Şi totuşi autorului i-a scăpat un tic de-al meu pe care nu l-a trecut în articolele respective. Eu sunt atât de constipat şi încordat, încât atunci când iau cuvântul în Parlament nu zic “Republica Moldova”, ci “Repu(b)lica Moldova”. Sună aiurea, dar ce să-i fac, dacă de rău ce sunt mănânc sunete importante din cuvintele pe care mă necăjesc să le pronunţ.
Onorat Parlament,
oameni buni,
Să ştiţi că mi-e ruşine, de-o vorbă, şi pentru uzina “Moldagrotehnica” de la Bălţi, pe care am privatizat-o printr-o schemă hoţească şi mi-am însuşit-o fără obraz. Dar şi pentru deturnarea unor fonduri de multe milioane cu cele mai diverse pretexte. Aşa, de pildă, o hotărâre a Curţii de Conturi din 2000 spune negru pe alb că din cauza mea, a lui Aexandru Oleinic, astăzi şi el fruntaş AMN, iar pe atunci şef la Departamentul privatizare, “a fost admisă privatizarea patrimoniului public în defavoarea intereselor economice ale statului”. O altă hotărâre din acelaşi an, care mă vizează direct, arată: “Pe parcursul anului 1999, în baza prevederilor art. 104 (lit “a”) al titlului III din Codul Fiscal, din bugetul de stat au fost restituite mijloace cu titlu de TVA aferente livrărilor, impozitate la cota “zero”, în mărime de 106,9 mln lei, iar în anul 2000 �" în sumă de 251, 8 mln lei.” Acum socotiţi şi dumneavostră, oameni buni, ce venituri ratate au fost scoase la iveală şi cu care eu personal am sărăcit bugetul ba din rea credinţă, ba din incompetenţă. Tot eu figurez şi ca vinovat pentru majorarea nejustificată a tarifelor la energia electrică, tarife care au lovit la buzunar omul simplu şi agenţii economici. Astfel, banii au curs în buzunarele celor care făceau jocul pe piaţa energiei electrice pe seama sărăciei cetăţeanului.
Acum vă daţi seama, oameni buni, de ce m-am pomenit în AMN alături de Ivan Timofeevici Guţu sau Alexandru Oleinic, de pildă. E simplu. Pentru că figurez alături de ei şi în hotărârile Curţii de Conturi. Relaţiile noastre sunt vechi, poartă un caracter mafiot şi merită să fie examinate minuţios de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei şi de Procuratura Generală.
Aşa că, dragi prieteni], treuie să recunosc cu mâna pe inimă că singurul adevăr spus de naşul Serafim în actulalul Parlament este că noi, depuaţii din gruparea soarelui-apune, am decis să ne ducem cu toţii la Procuratură şi să ne predăm pe mâna legii. Gata, nu mai putem umbla cu minciuna şi cu furatul. E timpul să ne retragem din politică. Locul nostru este la răcoare.
Următorul în scenă, vă rog.
Vă mulţumesc.